Operatia de cataracta

Operatia de cataracta

Singura metoda de tratament este operatia. Nu exista metode cunoscute de prevenire a cataractei.
Peste 70% din oamenii sanatosi, pot face cataracta, dupa varsta de 65 de ani.

Prin operatie, medicul inlocuieste lentila opacifiata, din interiorul ochiului, cu un cristalin artificial. Cristalinul artificial nu se mai strica.
Este o operatie usoara, de rutina, ce dureaza aproximativ 7-10 minute. Operatia nu doare, se face fara internare, cu anestezie locala. Sansele de reusita sunt de peste 95%.

Cand trebuie sa ma operez de cataracta?

In cadrul aparitiei cataractei, exista situatii in care vederea scade treptat sau se imbunatateste, fenomen cunoscut drept "bucuria de scurta durata". Exista situatia in care persoana care dezvolta cataracta, constata ca se modifica des dioptriile ochelarilor.

Cataracta poate evolua diferit la cei doi ochi. In cazul in care apare mai intai la un ochi, persoana in cauza nu mai apreciaza bine distantele, putand fi expusa accidentelor.

Pe vremuri, cand cineva era diagnosticat cu cataracta, i se spunea ca trebuie sa astepte ca sa "se coaca", astfel oamenii deveneau orbi, pana la operatie. In zilele noastre, datorita evolutiei tehnicii, operatia de cataracta se face in momentul in care dispare confortul vizual.

Tehnica operatorie folosita pentru a extrage cristalinul "copt", presupunea o incizie (taietura) larga, de peste 1 cm, care trebuia cusuta. Astazi, operatia cu ultrasunete, cea mai sigura metoda, presupune o microincizie, de aproximativ 2 mm.

Pe scurt, este bine ca pacientul sa se prezinte la medic in momentul in care constata modificari ale modului in care vede.

Cand trebuie sa ma operez de cataracta? Cand trebuie sa ma operez de cataracta?
 

Cum ma pregatesc pentru operatia de cataracta?

 

1Cel mai important aspect este stabilirea diagnosticului, deci inainte de toate este nevoie de un consult.

Dupa stabilirea diagnosticului, se fac niste investigatii necesare pentru operatie. In functie de caz, alte afectiuni prezente, recomandarea medicului si a tipului de cristalin artificial ales, investigatiile pot cuprinde:

  • examen de camp vizual;
  • biometrie ultrasonica;
  • biometrie in coerenta optica;
  • ecografie oculara;
  • tomografie retiniana;
  • tomografie de nerv optic;
  • topografie corneana;
  • test Shirmer.
Cum te pregatesti pentru operatie
 
Cum te pregatesti pentru operatie Cum te pregatesti pentru operatie

2Este foarte important sa ii spui medicului daca faci alte tratamente sau ai alte boli!

Inainte de operatie medicul anestezist are nevoie de analize de sange, consult cardiologic, EKG si analiza secretiei conjunctivale. La momentul operatiei, analizele nu trebuie sa fie mai vechi de 3 luni. Apasa aici pentru lista de analize necesare.

Medicul oftalmolog si medicul anestezist vor decide daca este nevoie sa fie intrerupt sau modificat tratamentul medicamentos in derulare (pentru alte afectiuni). Exista situatii in care anumite medicamente, pot interfera cu buna desfasurare a operatiei.

3Preventia infectiilor - cu doua zile inainte de operatie se va incepe un tratament antibiotic, cu picaturi si pastile.

Dupa operatie, tratamentul cu picaturi antibiotice continua timp de o saptamana, iar cu pastile 5-7 zile de la inceperea tratamentului. Dupa caz, tratamentul poate fi modificat de catre medic!

4Alimentatia in dimineata operatiei: in dimineata operatiei se recomanda sa mananci o masa usoara si sa consumi lichide in cantitati normale, dar fara excese. Este important sa nu bei cafea, pentru ca poate influenta negativ efectul anesteziei.

5La operatie trebuie sa vii insotit!

Operatia este fara internare, deci dupa operatie pleci acasa, dar nu vei putea urca la volan. Este recomandat sa fii insotit de o persoana care sa te poata conduce acasa. De asemenea, este nevoie de un ajutor in casa, intrucat activitatile post-operatorii sunt limitate. Vreme de 2 saptamani trebuie evitat efortul fizic: activitatea sexuala, ridicarea de greutati mai mari de 5 kg si activitati ce implica sa pozitia aplecat. Este importanta evitarea mediilor cu praf, vreme de 1 luna.

 

Cum se desfasoara operatia de cataracta?

Operatia de cataracta se desfasoara sub anestezie locala, ceea ce inseamna ca pacientul este constient de ceea ce i se intampla, dar nu simte durerea. Anestezia locala se poate efectua in doua moduri: cu injectie sau cu gel. Operatia de cataracta se face la ochi diferiti, in zile diferite.

Operatia se numeste facoemulsificare cu ultrasunete si se desfasoara sub microscop. Incizia se face la marginea corneei, are proprietatea de a se autosigila si are dimensiunea de aproximativ 2mm. Dupa incizie, chirurgul introduce in interiorul ochiului o substanta vascoelastica cu rol de protectie si de a mentine forma anatomica. Cu ajutorul unei pense, chirurgul decupeaza partea anterioara a sacului cristalinian, pentru a avea acces la cristalinul ce trebuie inlocuit. Apoi cu ajutorul unei sonde ce emite ultrasunete, este aspirat cristalinul, lasand intact suportul acestuia, sacul cristalinian, in care va fi introdus cristalinul artificial. Dupa introducerea cristalinului, se spala substanta de protectie si se reface presiunea intraoculara. In cazul utilizarii unui cristalin artificial foldabil, nu este necesara sutura (cusatura). Operatia de cataracta dureaza aproximativ 7 minute.

Dupa operatie, pacientul trebuie sa stea cu ochiul pansat 24 de ore.

Tehnica chirurgicala

  • Anestezierea locala, cu sau fara injectie;
  • Incizia corneana, autosigilanta;
  • Introducerea substantei vascoelastice;
  • Capsulorhexis - cu ajutorul unei pense sau a unui ac, se decupeaza partea anterioara a sacului cristalinian;
  • Faceoemulsificarea - un cateter manual este folosit pentru a distruge si a emuslifica cristalinul cu ajutorul energiei ultrasunetelor. Emulsia rezultata este aspirata;
  • Irigatie si aspiratie - Cortexul, care este stratul exterior al cristalinului, este si el aspirat. Fluidul inlaturat este in permanenta inlocuit cu o solutie salina, pentru a preveni afectarea formei anatomice a ochiului;
  • Injectarea cristalinului artificial - Un cristalin artificial este introdus in sacul cristalinian, exact in locul cristalinului natural. Dupa implantare, se spala substanta vascoelastica, se introduce un antibiotic si se reface presiunea intraoculara;
  • Injectie cu o substanta antiinflamatoare;
  • Pansament.
Ce presupune operatia de cataracta? Ce presupune operatia de cataracta? Ce presupune operatia de cataracta?
 

Cristaline artificiale

In functie de calitatea vederii, cristalinele artificiale foldabile se impart in doua grupe: MONOFOCALE foldabile - nefoldabile si MULTIFOCALE foldabile.

Cristalinele MONOFOCALE ofera o vedere buna la o singura distanta, precum:

  • Fara ochelari la distanta, dar cu ochelari pentru apropiere;
  • Fara ochelari la apropiere, dar cu ochelari la distanta;
  • Cu ochelari pentru distanta si pentru apropiere;
  • Vedere monoculara (monovision) - un ochi vede la distanta, iar celalalt vede la citit.

Cristalinele MONOFOCALE foldabile sunt de mai multe feluri:

  • Sferice - au un sistem optic simplu;
  • Asferice - au un sistem optic mai complex decat cel sferic, oferind un contrast mult mai bun;
  • Torice - sunt cristaline foldabile asferice, care corecteaza si astigmatismul cornean.

Cristalinele artificiale MONOFOCALE nefoldabile sunt fabricate dintr-un material dur (PMMA) si se folosesc din ce in ce mai rar, doar in cazuri ce impun utilizarea lor. Acest lucru se intampla din cauza necesitatii unei incizii (taieturi) mai mari, ce necesita suturare (cusatura) cu fir. Firele se scot dupa 30 de zile.
Cristalinele nefoldabile sunt de mai multe feluri:

  • De camera posterioara - se implanteaza ca si cristalinele foldabile, in locul cristalinului natural;
  • De camera anterioara - se foloseste in situatia in care suportul cristalinului natural (sacul cristalinian) este afectat si nu mai poate fi folosit pentru sustinerea cristalinului artificial. Acest tip de cristalin se fixeaza in fata irisului (partea colorata a ochiului);
  • Irisclaw (gheara pentru iris) - se foloseste in situatia in care suportul cristalinului natural (sacul cristalinian) este afectat si nu mai poate fi folosit pentru sustinerea cristalinului artificial. Acest tip de cristalin se fixeaza pe iris (partea colorata a ochiului).

Cristalinele MULTIFOCALE ofera independenta fata de ochelari in peste 85% din activitatile zilnice. Exista situatii particulare cand beneficiarii acestui tip de dioptrii pot avea nevoie de ochelari in situatii rare si particulare.
Cristalinele MULTIFOCALE sunt de mai multe tipuri:

  • Bifocale sau cristaline multifocale simple, ce ofera o vedere buna la distanta si la apropiere, vederea intermediara putand fi mai dificila, in anumite situatii;
  • Trifocale - sunt cele mai moderne cristaline artificiale multifocale, deoarece ofera o vedere buna la toate distantele. Foarte rar, in situatii particulare, poate fi nevoie de ochelari;
  • Bifocale torice - cristaline multifocale bifocale, ce corecteaza si astigmatismul, adica dioptriile cilindrice;
  • Trifocale torice - cristaline multifocale trifocale, ce corecteaza si astigmatismul, adica dioptriile cilindrice.
Cristaline Artificiale Cristaline Artificiale
 

Video info

Cristalin foldabil
 
Cristalin multifocal ATLisa tri - Carl Zeiss Meditec
 

Avantajele operatiei de cataracta prin facoemulsificare

Avantajele majore ale operatiei de emulsificare cu ultrasunete sunt urmatoarele:

  • Dimensiuni mult mai mici ale inciziei;
  • Lipsa suturilor (fara cusatura) la nivelul inciziei;
  • Complicatii reduse intra si post-operator;
  • Reducerea timpului operator;
  • Anestezie usoara;
  • Reducerea dramatica a riscului de infectie;
  • Traumatism minim;
  • Respectarea anatomiei ochiului;
  • Recuperarea vizuala post-operatorie mult mai rapida spre deosebire de cazul extragerii extracapsulare;
  • Scurtarea perioadei de restrictii, dupa operatie.
 

Complicatii in timpul si dupa operatia de cataracta

Atentie!!! In cazul aparitiei complicatiilor, cooperarea pacientului in administrarea tratamentului si respectarea recomandarilor medicului, sunt extrem de importante!

Datorita evolutie permanete a tehnicilor chirurgicale, complicatiile ce pot aparea in timpul operatie sau dupa, sunt din ce in ce mai rar inalnite si pot fi tratate, in majoritatea cazurilor, cu succes:

  • Inflamatii, infectii, endoftalmita;
  • Hemoragie intraoculara sau conjunctivala;
  • Hemoragie expulziva;
  • Descentrari de cristalin artificial;
  • Luxarea sau pierderea cristalinului in corpul vitros;
  • Necesitatea implantarii unui cristalin artificial prins la iris sau de camera anterioara;
  • Edem cornean;
  • Scaderea sensibilitatii la contrast (mai ales la cristalinele multifocale);
  • Erori biometrice (dioptrii restante);
  • Sensibilitate la lumina;
  • Ochi rosu;
  • Lacrimare intensa;
  • Senzatie de corp strain;
  • Dezlipire de retina;
  • Pupila descentrata;
  • Decolorarea irisului;
  • Distrofie corneana (pierderea transparentei corneene);
  • Glaucom secundar;
  • Cataracta secundara;
  • Inflamatia pleoapelor;
  • Edem macular cistoid;
  • Pierderea vederii.
 

Atentie!!! Rezultatul vizual, de dupa operatie, poate fi influentat de prezenta altor afectiuni oculare preexistente, ce nu intotdeauna pot fi diagnosticate corect, preoperator, datorita lipsei transparentei, a cristalinului cu cataracta:

  • Afectiuni ale corneei;
  • Afectiuni ale pupile si ale irisului;
  • Afectiuni ale corpului vitros;
  • Degenerescente retiniene;
  • Afectiuni ale nervului optic.
 
 

Cat costa operatia de cataracta?

Costurile operatiei de cataracta difera in functie de tipul cristalinului ales. Vezi mai multe detalii