După operaţia de cataractă: Recomandări postoperatorii

După operația de cataractă pacientul pleacă acasă cu un pansament aplicat pe ochiul operat, pe care nu va trebui să îl dea jos până la controlul de a doua zi. Este normal ca în ziua operației pacientul să resimtă senzație de jenă sau corp străin la nivelul ochiului operat sau să simtă că acesta lăcrimează mai abundent, sub pansament.

Dacă apare o durere puternică la nivelul ochiului operat, asociată sau nu cu cefalee, senzație de greață și/sau vărsătură, pacientul trebuie să contacteze imediat personalul medical al clinicii. În situații rare, aceste simptome pot apărea după operația de cataractă ca urmare a unei creșteri tranzitorii a tensiunii în interiorul ochiului operat și pentru normalizarea acesteia sunt necesare măsuri specifice. Acest fenomen, dacă este tratat la timp, nu are nici o urmare negativă asupra rezultatului final al operației.
Recuperarea rapidă: La ce să te aştepţi după operaţia de cataractă

După operația de cataractă, pacientul va remarca îmbunătățirea vederii din primele zile (chiar prima zi postoperator), vedere ce va deveni din ce în ce mai bună pe măsură ce ochiul se vindecă și creierul învață din nou să lucreze cu o imagine clară primită de la ochiul operat.
Rezultatul este cu atât mai spectaculos la pacienții care se operează de cataractă la ambii ochi la un interval scurt de timp, în acest caz ambii ochi contribuind cu o imagine clară la formarea imaginii finale.
În cazul în care cataracta este foarte avansată, operația este mult mai traumatizantă, astfel vederea din primele zile după operație nu va fi spectaculoasă, iar pentru a ajuta procesul de vindecare se poate să fie nevoie de tratament suplimentar. De aceea, se recomandă ca operația să fie făcută atunci când apar simptomele cataractei, anume când dispare confortul vizual.
În perioada de tratament de după operație, se folosesc picături ce au ca efect dilatarea pupilei. Trebuie înțeles faptul că după ce se pun picăturile, vederea scade. Stabilitatea și claritatea vederii revin după încetarea tratamentului.
Prima zi după operaţia de cataractă
Pacienții operați de cataractă pot experimenta, în perioada de vindecare, următoarele fenomene absolut normale dacă nu sunt însoțite de scăderea vederii:
- Jenă oculară;
- Senzație de nisip sau de corp străin;
- Lăcrimare abundentă;
- Ochi roșu;
- Sensibilitate la lumină.
ACCESAȚI INSTRUCȚIUNILE POSTOPERATORII AICI

Monitorizarea după operaţia de cataractă: Vizitele la medic
După operația de cataractă se recomandă o serie de controale obligatorii care trebuie respectate deoarece ele permit medicului oftalmolog să monitorizeze procesul de vindecare și să recomande tratamente suplimentare, la nevoie.
La 24 de ore de la operație, pacientul vine la primul control, i se va da jos pansamentul și va fi examinat de medicul oftalmolog.
Ulterior, se recomandă un control la aproximativ 1 săptămână de la operație.
La 6 săptămâni postoperator, se consideră încheiat procesul de vindecare structurală a ochiului în cazul unei operații de cataractă necomplicată, se efectuează un consult complet și la nevoie se prescriu ochelari.
În afara acestei vindecări anatomice a ochiului, pacientul trece după operație printr-un proces de neuroadaptare, în care creierul trebuie să se adapteze la imaginea furnizată de cristalinul artificial. Acest proces poate dura câteva luni, depinde de tipul de cristalin artificial folosit – mai îndelungat în cazul utilizării cristalinelor artificiale multifocale – și presupune: fluctuații de vedere, modificări ale vederii nocturne sau în lumina scăzută, perceperea unor halouri în jurul surselor luminoase.

Când puteți reveni la rutina obișnuită
Cum protejați ochii după operaţia de cataractă?
În prima lună după operația de cataractă, ochiul operat trebuie protejat de traumatisme, corpi străini care pot pătrunde la nivelul ochiului (praf, diverse particule etc.), recomandându-se purtarea ochelarilor de soare în exterior. De asemenea, pacientul nu trebuie să ridice greutăți mari (maximum 5-7 kg) sau să stea mult timp în poziție aplecată. Ochiul operat trebuie protejat de apă, igiena efectuându-se cu șervetele sterile de uz oftalmic, conform recomandărilor postoperatorii.
În funcție de viteza de recuperare a acuității vizuale, pacienții își pot relua activitățile cotidiene (condus, lucru la calculator etc.) după câteva zile de la operație, în funcție de gradul de confort individual.
Adaptarea la cristalinul artificial
Cristalinele artificiale utilizate în prezent sunt construite din materiale sintetice, adaptate anatomiei ochiului, nu pot fi respinse de organism, unele dintre ele necesitând un anumit proces de neuroadaptare.
Astfel, în cazul cristalinelor multifocale sau EDOF, care permit corectarea dioptriilor și obținerea independenței față de ochelari la mai multe distanțe, fenomenul de neuroadaptare se manifestă mai frecvent decât în cazul cristalinelor monofocale, care asigură vedere bună fără ochelari la o singură distanță.
Datorită designului cristalinelor din prima categorie, creierul trebuie să se adapteze imaginilor diferite generate de diferite zone dioptrice de pe cristalinul artificial, fenomen care poate dura de la câteva zile până la câteva luni după operație.
În această perioadă, apar în mod normal fluctuații de vedere, modificări ale contrastului și calității vederii în lumină scăzută, pacienții putând relata dificultăți seara la condus sau perceperea unor cercuri (halouri) în jurul surselor de lumină. În situații excepționale, aceste fenomene persistă și în afara perioadei de neuroadaptare.
Cum voi vedea după operaţia de cataractă?
Pentru pacienții care urmează să se opereze de cataractă, aceasta este una din primele întrebări adresate medicului oftalmolog. Scopul operației de cataractă este înlocuirea cristalinului opacifiat cu unul artificial care să restabilească nivelul vederii la aceeași valoare avută înainte de apariția cataractei.
În plus, dacă pacientul dorește, cristalinul artificial poate fi ales să compenseze și dioptriile (ochelarii) de care are nevoie pentru corectarea vederii:
- la distanță sau la aproape – în cazul cristalinelor monofocale
- la distanță și la aproape – în cazul cristalinelor multifocale.
În cazul în care, pe lângă cataracta, pacientul asociază și o altă patologie oculară cu impact major asupra funcției vizuale (ex: glaucom, degenerescență maculară sau alte afecțiuni retiniene), nivelul vederii postoperatorii va depinde de severitatea patologiei oculare asociate. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, de exemplu, în cazul unui pacient cu glaucom incipient, compensat medicamentos, vederea după operație va fi foarte bună, în timp ce pentru un pacient cu glaucom avansat, cu afectarea gravă a nervului optic, va exista o îmbunătățire a vederii, dar nu la același nivel ca în cazul pacientului menționat anterior.
Contraindicaţii după intervenţia chirurgicală
RECOMANDĂRI POSTOPERATORII:
- Este interzisă expunerea la praf, vânt;
- Este interzis înotul (piscina, lac, mare) timp de 30-50 zile;
- În primele 2 săptămâni după operație, se recomandă ajutor la spălatul pe cap, pentru a nu intra apa în ochi;
- Este interzis machiatul ochilor timp de 4 săptămâni;
- Este interzis frecatul la ochi (trebuie evitat pentru 3-4 luni);
- Sunt interzise traumatismele locale, eforturile fizice intense, mai ales în primele 6-8 săptămâni.
Cataracta secundara
Cristalinul natural este format din 2 piese, sacul cristalinian, cu rol de conținător și lentila propriu-zisă, cristalinul.
Prin operație, medicul chirurg înlocuiește numai cristalinul, sacul cristalinian rămânând intact. În timp, într-un interval variabil cuprins între o săptămână și câțiva ani, sacul cristalinian se poate îngroșa (fibroza), apărând astfel cataracta secundară, ce se manifestă prin scăderea progresivă a vederii, percepută ca o încețoșare vizuală treptată.
Cataracta – Cauze cataractă secundară
Cataracta secundară nu reprezintă o complicație a operației de cataractă, ea apare la toți pacienții după această intervenție. Cauza cataractei secundare este procesul natural de vindecare după traumatismul chirurgical. Procesul de vindecare, mai accelerat la persoanele tinere, determină opacifierea învelișului cristalinului natural, în care s-a introdus lentila artificială.
Simptome cataracta secundară
Principalul simptom al cataractei secundare este scăderea acuității vizuale, apărută la un interval de timp variabil după operația de cataractă. Cataracta secundară poate apărea mai devreme în cazul anumitor tipuri de cataractă: de exemplu în cazul cataractei subcapsulare posterioare în care cristalinul are opacifiată zona din imediata vecinătate a învelișului sau în cazul cataractei traumatice, în care de multe ori există și un defect sau o cicatrice la nivelul acestui înveliș.
Tratament cataracta secundară
Cataracta secundară se tratează cu ajutorul Laserului YAG, nefiind nevoie de operație.
Procedura este unică, nedureroasă, durează în jur de 2 minute și se efectuează în cabinet.
După tratamentul laser, șansele de reapariție sunt extrem de reduse.
Complicațiile, deși extrem de rare cuprind:
- recidiva;
- descentrarea cristalinului;
- dezlipirea de retină;
- decolarea posterioară de vitros.
FAQ
Majoritatea pacienților își reiau activitățile obișnuite în câteva zile.
Disconfortul este minim, iar durerea este rară. Medicul va recomanda analgezice ușoare la nevoie.
De obicei, puteți reveni la condus în câteva zile, dar medicul va oferi recomandări personalizate.
Da, majoritatea pacienților își pot relua activitățile de citire și utilizarea computerului imediat după intervenție.
Puteți reveni la rutina alimentară și la activitățile obișnuite în scurt timp, cu excepția restricțiilor legate de efortul fizic intens și ridicarea greutăților, pe care le-am expus aici.